Kia Niro Hybrid si Niro Plug-in Hybrid facelift au fost prezentate la Geneva

Kia Niro Hybrid si Niro Plug-in Hybrid facelift au fost prezentate la Geneva

Kia a adus o serie de îmbunătățiri gamei Niro, cea mai bine vândută familie de crossovere electrice a sa. Păstrând designul unui crossover stilat, modelul îmbunătățit Kia Niro oferă o multitudine de actualizări ale designului pentru versiunea 2019. Designul reîmprospătat aliniază variantele Hybrid și Plug-in Hybrid ale gamei cu noul model 100% electric e-Niro.

În timp ce Niro își păstrează designul distinct și grila tip “tiger-nose", noile bare de protecție din față și din spate îi conferă un aspect mai hotărât și o atitudine mai dinamică pe drum. Proiectoarele standard au fost redesenate, încorporând designul unic de tip ‘ice-cube’ Kia, în timp ce cumpărătorii pot alege blocurile optice full LED, oferite opțional. Bara de protecție din față prezintă noi lămpi tip LED pentru funcționarea în timpul zilei, situate sub blocurile optice, cu o configurație unică în forma unor săgeți duble, precum și lămpi de ceață opționale de tip LED.

Niro Hybrid oferă cumpărătorilor mai multe opțiuni de personalizare, aceștia putând alege între două modele de jante din aliaj de 16 inch, dar și noile jante de 18 inch în două tonuri de culori. Niro Plug-in Hybrid este disponibil cu noile jante din aliaj de 16 inch, cu inserții de culoare gri închis, ce contribuie la aspectul și prezența sa unică.

În interior, Kia a introdus o serie de elemente vizuale și materiale îmbunătățite, creând astfel o atmosferă de clasă superioară și o îmbunătățire a calității cabinei.

Partea superioară a planșei de bord este finisată cu un material de înaltă calitate, moale la atingere, în timp ce planșa de bord și ceasurile de bord prezintă o nuanță elegantă de culoare negru lucios, cu accente argintii sau crom satinat. Kia introduce de asemenea un nou display central, opțional, de 10.25 inch, de tip TFT-LCD, și un display TFT Supervision de 7 inch pentru ceasurile de bord. Automobilul este echipat cu un sistem de infotainment de tip touchscreen de 8 inch, în timp ce un display TFT de 4.2 inch este prevăzut în echiparea standard.

NEWSLETTER Esti pasionat de tot ce misca in lumea auto? autobook.ro iti pune zilnic la dispozitie toate noutatile care conteaza. Niro este propulsat de un motor eficient de 1.6 litri GDi (injecție directă benzină), cuplat fie la un pachet de baterii de 1.56 kWh lithium-ion polymer (modelele Niro Hybrid) sau la pachetul de baterii de 8.9 kWh (pentru modelele Plug-in Hybrid).

| de

mai multe pe autobook.ro

Autentificare
Daca aveti deja un cont de utilizator pe autobook.ro, va rugam sa introduceti informatiile de autentificare.
email:
parola:
 
Ai uitat parola?