Kia Sportage facelift pleaca de la 18.663 de euro cu TVA

Kia Sportage facelift pleaca de la 18.663 de euro cu TVA

Noul Sportage înglobează designul exterior și interior actualizat cu noile tehnologii de siguranță și infotainment, beneficiind în același timp de noi sisteme de propulsie în concordanță cu viitoarele standarde ale emisiilor. Îmbunătățirile gamei Sportage includ, de asemenea, modificări ale modelelor GT Line.

Noul sistem de propulsie avansat diesel mild-hybrid EcoDynamics+ de 48V este prima tehnologie care va fi lansată ca parte a strategiei globale de electrificare a sistemelor de propulsie ale brandului. Coeficientul aerodinamic de 0.33 Cd rămâne neschimbat ca urmare a modificărilor designului exterior al SUV-ului, în timp ce dimensiunile rămân la fel (4,485 mm lungime, 1.855 mm lățime, 1,635 mm înălțime și un ampatament de 2,670 mm). Modelele cu versiunile de echipare GT Line sunt cu 10 mm mai lungi (4,495 mm) datorită designului unic al spoilerului spate.

Modelul Sportage oferă acum o gamă largă de motoare, incluzând noul sistem de propulsie diesel mild-hybrid EcoDynamics+ cu motorul ‘R’ de 2.0 litri dezvoltat de Kia și noul motor diesel ‘U3’ de 1.6 litri - cel mai curat motor diesel pe care compania l-a dezvoltat vreodată.

Tehnologia EcoDynamics+ a fost proiectată să ofere o eficiență mai mare din partea motoarelor cu combustie internă, prin utilizarea energiei electrice livrate și recuperate perfect. Sistemul ajută accelerarea cu putere oferită de o baterie compactă litiu-ion de 48-volți și 0.44 kWh și extinde durata in care motorul este oprit cu ajutorul noului generator de pornire mild-hybrid (MHSG). Generatorul de pornire (MHSG) este conectat printr-o curea la arborele cotit al motorului și poate comuta perfect între modurile ‘motor’ și ‘generator’.

Noul motor diesel de 1.6 litri produce 115 sau 136 CP, cu emisii ce încep de la 126 g/km. Punând în mișcare roțile din față prin transmisia manuală cu șase trepte de viteze oferită standard, modelele echipate cu motorul de 136 CP sunt disponibile, de asemenea, cu tracțiunea integrală și o transmisie cu șapte trepte cu dublu ambreiaj. Noul motor U3 dispune de tehnologia activă de control al emisiilor SCR (Selective Catalytic Reduction) și de filtru de particule diesel.

Cumpărătorii pot alege între două motoare pe benzină. Motorul T-GDi (turbocharged gasoline direct injection) de 1.6 litri produce 177 CP și un cuplu de 265 Nm, cu emisii ce încep de la 170 g/km. Motorul aspirat GDi de 1.6 litri produce 132 CP și un cuplu de 161 Nm, cu emisii CO2 ce încep de la 159 g/km. Ambele motoare dispun de filtru de particule pentru a reduce emisiile poluante, fiind în concordanță cu standardul de emisii Euro 6d TEMP. Modelele Sportage echipate cu motorul T-GDi sunt disponibile cu tracțiune față sau tracțiune integrală și cu transmisia cu dublu ambreiaj cu șapte trepte pentru toate modelele cu tracțiune integrală.

NEWSLETTER Esti pasionat de tot ce misca in lumea auto? autobook.ro iti pune zilnic la dispozitie toate noutatile care conteaza. Cel mai accesibil Kia Sportage costă 18.663 de euro cu TVA pentru motorul de 1.6 litri pe benzină de 132 de cai putere. Cea mai ieftină versiune echipată cu motorul pe benzină de 177 de cai putere costă 23.913 euro, în timp ce versiunile diesel pleacă de la 20.382 de euro.

| de

mai multe pe autobook.ro

Autentificare
Daca aveti deja un cont de utilizator pe autobook.ro, va rugam sa introduceti informatiile de autentificare.
email:
parola:
 
Ai uitat parola?