in Prezentari, Land Rover, SUV

(0:32) Ieri v-am prezentat primele imagini neoficiale cu noua generatie a lui Range Rover. Pentru a repara aceasta neatentie a celor de la marketing, oficialii britanici au iesit astazi la rampa cu o serie de imagini si informatii despre noul SUV.

Noul Range Rover a renuntat la aspectul colturos si vine cu o serie de elemente influentate de noul Evoque. Mai mult decat atat, cea de-a patra generatie a modelului britanic a devenit mai usoara, dar si mai mare. Noul Range Rover vine cu o structura monococa din aluminiu si cu o arhitectura a sasiului croita din acelasi material. Multumita acestui artificiu tehnologic, masa modelului britanic a scazut cu 420 de kilograme, comparativ cu actuala generatie.

\"Noua platforma din aluminiu ofera imbunatatiri semnificante la capitolul performanta, agilitate, consum de carburant si emisii de CO2\", au declarat oficialii din Albion. Mai mult decat atat, SUV-ul britanic vine cu un set de suspensii modificate ce ofera o manevrabilitate imbunatatita.

La capitolul dimensiuni, oficialii britanici au fost destul de rezervati. Acestia au declarat ca noua generatie a SUV-ului va fi mai lunga si va oferi 118 mm in plus in partea din spate a habitaclului.

Si usor, usor am ajuns si la motorizari. Cea de-a partra generatie a lui Range Rover va fi oferita in compania a trei motoare. Vorbim despre un V8 pe benzina, clasicul TDV6 de 3.0 litri si agregatul TDV8 de 4.4 litri. Toate unitatile vor veni insotite de transmisia automata cu opt rapoarte. Noul Range Rover va fi prezentat oficial in cadrul Salonului Auto de la Paris si va putea fi comandat incepand cu luna septembrie a acestui an.

Share on      

mai multe pe autobook.ro

Autentificare
Daca aveti deja un cont de utilizator pe autobook.ro, va rugam sa introduceti informatiile de autentificare.
email:
parola:
 
Ai uitat parola?